Experiența mea cu zborurile low-cost

Experiența mea cu zborurile low-cost
Prima mea experiență cu zborurile low-cost s-a întâmplat acum câțiva ani, prin 2015. Îmi aduc aminte că a fost și primul meu zbor cu avionul. Recunosc faptul că am fost timorat și aveam un nod în gât doar la gândul acelui zbor. Motivul era unul bine știut, și anume răul de înălțime. Deși nu mă interesasem cum decurge un zbor cu avionul, am zis că „ce-o fi, o fi”. Așa că, am dat căutare pe google și m-am interesat de companiile care fac curse din Marea Britanie spre România. Și cum erau atât de multe informații, am găsit două companii ce tranzitează des cele două țări.

Zborurile low-cost cu Wizz Air


Una dintre acestea era Wizz Air, o companie maghiară ce intrase pe piața românească de ceva vreme. N-am ezitat și am intrat pe siteul lor și m-am interesat de toate aspectele ce țin de o astfel de călătorie. Mai mult de atât, eram interesat cum stătea treaba cu bagajele de cală, dar și bagaje de mână Wizz Air, mai ales că voiam să duc acasă tot felul de cadouri pentru cei dragi.

Studiind atent toate detaliile, mi-am luat bilet din timp și am așteptat nerăbdător ziua cea mare.

Între timp, găsisem și la Blue Air detalii despre zborurile low-cost și despre bagajele de mână, numai că îmi rezervasem bilet deja. Ziua cea mare a sosit, și entuziasmat, m-am prezentat la aeroportul din Birmingham, încrezător. Aveam emoții mari. Era primul meu zbor. Îmi tremurau și picioarele, însă am reușit să mă stăpânesc. Toate bune și frumoase, până în momentul în care ne-am îmbarcat. Ceea ce nu mi-a plăcut din start a fost faptul că a avut o întârziere de o oră și jumătate, semn că am început cu stângul.

Am trecut peste situația neplăcută și mi-am văzut de-ale mele. Momentul decolării a fost de poveste. M-am așteptat să fie o senzație terifiantă, gând pe care mi-l creasem singur, recunosc. În pofida a ceea ce am crezut, totul a fost mai mult decât plăcut, ceea ce mi-a schimbat percepția pentru totdeauna. Revenind la subiect, ce mi-a plăcut foarte mult a fost amabilitatea personalului, prețurile, care au fost chiar bune față de ale altor companii de renume.

Ce nu mi-a plăcut deloc au fost întârzierile, fiindcă de fiecare dată când călătoream se întâmpla la fel, și la dus, și la întors. Anul trecut, când am venit în țară, a fost îngrozitor.

 

Am omis că s-a schimbat regulamentul legat de bagajele de mână, pe care le puteai lua cu tine în avion.

Eu am rămas la dimensiunea standard, nefiind atent la modificările companiei. De aceea, am fost nevoit să plătesc o taxă suplimentară, asta ca să pot merge mai departe. Greșeala mea, recunosc. Ce m-a mai deranjat a fost noua schimbare legată de bagajul de mână, aceea în care dimensiunea trolerului meu nu se încadra.

Semn că trebuia să-l schimb. Dacă-mi doream să merg cu el, eram nevoit să achiziționez Wizz Priority, ceea ce ridica prețul și mai mare al biletului. Așa că, aspectul acesta de low-cost nu-mi mai părea atât de profi. Până la urmă, tot își scoteau banii pe alte servicii.

Văzând asta, mi-am direcționat atenția și către alte companii care făceau curse regulate între cele două țări.
Căutând prin tot felul de siteuri, i-am găsit întâmplător pe cei de la Blue Air.

 

Călătoriile mele cu Blue Air

Aici, din câte am observat, nu s-a schimbat politica bagajelor, ceea ce m-a încântat atât de mult încât mi-am și făcut rezervare cu câteva luni înainte. Numai că aici a fost o mică diferență. Aveam escală în Germania. Neavând altă oportunitate, m-am conformat situației. Trebuia să mă fi văzut cum am așteptat 6 ore prin Frankfurt pentru a lua calea către România. Întârzieri, bineînțeles că au fost, ca de obicei. Ca și la Wizz Air, partea cea mai frustrantă a fost cu bagajele, de data asta cu cele de cală. Prețul lor a fost uneori la fel de mari decât biletul de avion, ceea ce m-a scos din sărite, alteori chiar l-a depășit.

Nu am avut ce face, până la urmă, tot ce mi-am dorit, a fost să ajung acasă lângă cei dragi. Într-una din zile, m-am gândit că e bine să-mi schimb trolerul. Așa că, am dat năvală pe site-ul meu preferat, www.travelkit.ro. Cu ocazia asta am văzut și ce modificări au mai avut loc la companiile ce operează călătorii low-cost. Mi-am comandat, cu drag, un nou prieten de drum, cine știe cum se schimbă și la Blue Air dimensiunea standard de 55x40x20.

Nu de alta, dar nu-mi mai doream alte surprize pe viitor. Oricum ar fi, zborurile low-cost au și părți bune și părți rele, ceea ce nu poate schimba cu nimic dorința mea de călătorie. Am învățat să merg mai departe în orice situație întâlnită. De aceea, n-am să renunț la acest sistem, orice ar fi.

Nu vreau să omit faptul că, la Wizz Air, noua dimensiune acceptată pentru bagajul de mână este cea de 40x30x20.

Regula a intrat în vigoare de la 1 Noiembrie 2018. În cazul în care nu știți, se mai acceptă și dimensiunea de 55x40x20, însă doar achiziționând Wizz Priority.

În concluzie, consider că zborurile low-cost pot fi o variantă bună de călătorie, iar sugestia mea, pentru companiile de zbor, ar fi ca acestea să facă tot posibilul să respecte orele stabilite de plecare. Mai mult de atât, să ofere cât mai concis orice fel de modificare ce va apărea în legătură cu bagajele, pentru o armonie și organizare tot mai bună, de toate părțile implicate.

Alegeri cât mai bune să avem cu toții și călătorii cât mai multe!

 

*Articol scris la proba cu numărul 3 din concursul SuperBlog 2019

*Sursa foto: travelkit.ro

 

1 Comment

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: