Prima mea întâlnire cu un psiholog

Prima mea întâlnire cu un psiholog

Prima mea întâlnire cu un psiholog a fost de neuitat. Îmi aduc și acum aminte de prima mea întâlnire cu psihologul. S-a întâmplat în clasa a IX-a. În acea perioadă, relația mea cu cei din familie a început să scârțâie. Fiecare având felul nostru de a fi, eram mereu în contradicție. Moment în care mama mi-a recomandat să merg la un psiholog pentru a afla care ar fi cauzele acestor neînțelegeri și, mai ales, a comportamentului meu.

După multe rugăminți și sătul de atâtea întâmplări neplăcute, am decis să merg la psihologul liceului la care învățam. Cu inima în dinți și dornic să aflu despre ce era vorba, m-am îndreptat spre cabinet.

Odată intrat, am avut o presimțire în legătură cu ce avea să se întâmple.

Îmi aduc aminte că psihologul era o doamnă de statură mică cu părul cărunt, zâmbet larg și stăpână pe ea.

După câteva întrebări scurte despre motivul venirii mele la terapie, a început sesiunea propriu-zisă. Povestindu-i despre faptul că nu mă mai înțeleg cu ai mei, mai deloc, și că suntem mereu în contradicție, doamna psiholog a început să-mi citeze din cărți. De fapt, să-mi vorbească despre tot ce știa ea: care sunt cauzele, problemele și câte și mai câte.

Punctez că nu a intrat exact pe vibe-ul meu ca să înțeleagă cum sunt eu în realitate și cum iubesc să fiu. Lăsând-o să vorbească, deja m-am detașat și am intrat într-o stare în care nici măcar nu o mai ascultam.

Deși nu am citit, până atunci, nicio carte de psihologie sau cu subiecte având ca teme terapiile și multe altele, tot ce-mi spunea, eu știam deja. Asta fiind un semn în mintea mea, că acea conversație a devenit neimportantă pentru mine.

71274502_134943744523078_2389675896043732992_n
La un moment dat, după ce tot turuia și turuia precum o moară stricată, am oprit-o și i-am spus:

– Scumpă doamnă! În primul rând tot ce mi-ați spus dvs. până acum se află în cărți. Nu am auzit nimic concret și ce ar trebui să fac, semn clar că dvs. îmi redați din cărți, fără a dezbate problema mea. În al doilea rând, nu văd rostul pierderii timpului meu pentru a vă asculta pledoaria.
– Eu nu am venit aici pentru sfaturi, critici, subminări și altele asemenea.
– Stați un pic. De ce spuneți asta?, mă întreabă doamna.
– Doamnă, am venit aici ca să aflu care e problema mea și nu m-ați lămurit deloc.
– Am fost destul de explicită, spune ea.
– Nu e vorba despre asta, ci despre faptul că vorbiți degeaba și nu mă ajutați cu nimic. Nu înțeleg cum ați ajuns până aici dacă dvs. vă comportați așa cu oamenii, care simt nevoia să vină la dvs. pentru ajutor.
– Eh, haideți, nici chiar așa. Sunt aici ca să vă ajut.
– Credeți-mă că nu aveți cu ce atâta timp cât nu intrați cu totul în ceea ce mi se întâmplă. Simt că-mi pierd timpul degeaba.
– Dar… Voi face un lucru pentru dvs.
– Păi, este cam așa, dragă doamnă. Nu eu sunt cel cu probleme, ci ei, deoarece nu îmi înțeleg personalitatea și nu concep să fiu altfel decât așa cum este întreaga familie. Că ar trebui să meargă la un psiholog pentru a-și rezolva problemele cu ei înșiși și multele altele.

– Eu consider că sunt în toate mințile. Tot ce mi-ați spus dvs. a fost apă de ploaie pentru mine. Acum la final, am rugămintea să-mi confirmați și să vă asumați faptul că nu mi-ați spus nimic concret în afară de ceea ce ați învățat și studiat. Eu deja știu asta, aștept doar o confirmare.

Auzindu-mă atât de ferm, doamna înghite în sec și cu obrajii roșii își asumă și recunoaște tot ce i-am spus, moment în care-mi spune:

– În viața mea nu mi s-a întâmplat ca un pacient să-mi facă lucrurile astea și să mă abordeze în acest mod. Să aibă atâta fermitate și, mai ales, să fie atât de bine pus la punct. Nu am pățit așa ceva niciodată. Culmea e că nu știu cum ai făcut, dar ai citit prin mine și asta este ceva inimaginabil.

– Îmi știai deja gândurile, ce urma să spun sau să fac, să pun în practică. Este ireal ceea ce s-a petrecut în aceste clipe și rămân șocată de întreaga experiență. Nu știu cum reușești, dar ești genial și vreau să te felicit. De fapt, aș vrea să-ți mulțumesc.

– Pentru ce? Pentru simplul fapt că mi-ai dat de înțeles că, în ceea ce fac, trebuie să pun suflet și să mă apropii mai mult de pacienți, să le înțeleg probleme și să mă pun în pielea lor pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru a-i putea ajuta. În fond, asta e meseria mea, dar se pare că am cam uitat acest lucru de foarte mulți ani.

– Mă bucur că ați avut puterea să-mi spuneți toate aceste lucruri, pe care le știam deja.
– La final, închei doar cu câteva cuvinte. Înainte de a mai primi pacienți, am rugămintea să vă gândiți la ceea ce s-a petrecut astăzi și să nu vă mai bateți joc de oameni. A, și să nu uit! Vă recomand să vă rezolvați preconcepțiile cu privire la sexualitate, traume și alte programe, de care încă nu vă debarasați. V-ar ajuta enorm.

Mă ridic de pe scaun, nu înainte de a o țintui cu privirea fără să mai poată scoate vreun sunet măcar, și ies din cabinet.

Cert e că, mersul la psiholog uneori poate să fie penibil. Asta datorită faptului că unii își fac meseria doar așa, să fie.

Însă, simt, știu, cunosc și sunt ferm convins că există terapeuți și psihologi cu har care se descurcă impecabil și sunt în măsură să susțină în mod deschis, real și autentic oamenii care ajung la ei. Important e ca fiecare persoană să și-l găsească pe cel potrivit, conform vibrației personale.

71673844_134943717856414_7857849114225016832_o

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: