Iubește-mă ca-n prima zi – Un gând

Iubește-mă ca-n prima zi – Un gând

„Iubește-mă ca-n prima zi”. E târziu în noapte. Întunericul a pus stăpânire pe întreaga cameră. Doar ticăitul ceasului se aude în depărtare precum un soldat ce-și face rondul zi de zi și noapte de noapte. El nu are un buton de oprire. Privesc prin fereastra întredeschisă și-mi proptesc bărbia pe pervazul geamului cu o dorință nesătulă de a auzi ploaia ce cade peste întregul oraș.

Zgomotul ce-mi ajunge la urechi îmi conferă liniște. Tăcut, îmi las pleoapele să se închidă pentru a simți mai profund vibrația cerului ce-și eliberează energia acumulată de peste zi. O stare de liniște mă cuprinde, surprinzător, în mod plăcut, și mă eliberez de ziua ce tocmai s-a încheiat.

Perdeaua ciocolatie, strânsă într-un mănunchi, îmi atinge ușor umărul. Și vântul se odihnește pe chipul meu, parcă dorind să mă trezească din această stare de plăcere sufletească. Și reușește, căci deodată gândurile încep să prindă viață. Odată cu ele, prinzi contur și tu. „Iubește-mă ca-n prima zi”, sunt cuvinte ce se aud într-un ecou nesfârșit. Abia după minute bune realizez ceea ce e în mintea mea și deschid larg ochii.

Tot ținutul devine un decor de film străbătut de mici fulgere.

Culorile diverse își potențează frumusețea, vrând să-mi arate că și ele există. Cuvintele ce au prins contur în mintea mea, cu câteva minute în urmă, au revenit. Un pufnet de frustrare îmi părăsește buzele.

Pun capăt gândurilor lovind podeaua cu putere. Un tunet asurzitor trezește cerul de parcă și el ar simți frustrarea mea. Încerc să-mi revin și mă afund în lectura cărții pe care am cumpărat-o ieri. Vreau să alung orice alt gând ce-mi poate strica dispoziția.

Parcurg paginile cu nesaț, regăsindu-mă printre rânduri. Strâng foaia ușor între degete, pentru ca un alt icnet de frustrare îmi bolborosește în gât.
– Nu e posibil, șoptesc confuz și deodată realizez că vorbesc singur.

„Iubește-mă ca-n prima zi”. Cuvintele revin în forță și un oftat îmi scapă printre buzele uscate. Înghit în sec și mă ridic (din pat…). Dorința nestăvilită de a-mi șterge fraza din minte devine tot mai puternică.

Nu pot să mă mint. Îmi este dor de tine. Nu vreau să cad în ispita asta. Și când mă gândesc că de doar câteva zile nu te-am mai văzut. Pare că a trecut o veșnicie. Cuprind în mâini canea de cafea și sorb flămând din ea. Îmi simt gâtul uscat.

Sărutările din zilele trecute îmi sunt de ajuns ca să mă zbat în această agonie.

Aprind veioza de pe noptieră și dau cuvertura la o parte de pe pat. Mă întind și cuprind perna în brațe, închizând ochii. Aș fi vrut să fii aici, în clipa asta. Sunt răvășit de gândurile ce nu-mi dau pace și simt cum mă cuprinde oboseala.

Mirosul tău a rămas pe pernă ta preferată și este destul cât să-mi aline dorul de tine. Te simt aici, lângă mine. Acum este bine.
„Iubește-mă ca-n prima zi”, gândul asta continua să-mi revină în minte. Las somnul să mă cuprindă, dar nu înainte de a-ți spune noapte bună, oriunde ai fi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: