Când te-am întâlnit, m-am regăsit pe mine…

Când te-am întâlnit, m-am regăsit pe mine…

În prima zi când te-am întâlnit am reușit să mă regăsesc pe mine.

Aveai flori în păr. Zâmbeai angelic. Ochii tai verzi m-au lăsat mut, într-o tăcere subită. Când te-am privit, am rămas hipnotizat de frumusețea lor și, de atunci, ai deschis o lume neștiută în mine. Am găsit iubirea pe care nu știam că o pot avea. Niciodată nu am întâlnit o persoană așa de frumoasă ca tine.

Ai reușit să-ți croiești drumul în inima mea cu o ușurință nemaîntâlnită. Și m-ai sedus prin felul tau de a fi. Prin modul cum te purtai cu mine. M-ai dezbrăcat de gânduri și mi-ai oferit căldura sufletului tău. Când te-am întâlnit prima dată, mi-ai îmbujorat zilele și le-ai înseninat cu lumina ta nemuritoare.

Te iubesc, din prima zi de când te-am întâlnit din nou.

Când te-am revăzut, viața și-a ridicat privirea spre mine și am început să trăiesc. Și nimeni nu-mi va oferi atâta dragoste cât poți tu să-mi dăruiești. Pentru că niciun om de pe pământul ăsta nu mă va vedea atât de special cum mă observi tu. Iar tot ce e acum în sufletul meu ti se datorează ție. Doar tu ai reușit să creezi iubire în ființa mea și nimeni nu o va mai înfăptui.

Când te-am întâlnit, pentru prima dată m-am îndrăgostit de un înger. Cel pe care-l ador până în ziua de astăzi. Și știu că nimeni nu va putea să te iubească precum o fac eu. Mi-am promis de atunci că iubirea mea va rămâne la fel. Priveşte-mă cum stralucesc cu tine în inima mea. Cum zburd de fericire fiindcă ești tot ce am mai frumos în mine. Și n-am să permit nimănui să mai atingă locul în care tu te scalzi în deplinătate. Îmi aparții. Ești a mea cu totul.

Doar pentru mine și inima mea rămâi. Înțelegi? A mea. Iubirea mea supremă. Și am să te ador cât se va putea pe acest pământ. Când am început să fac asta, ți-am schimbat destinul… ca să rămâi doar a mea.

Iubire ca a mea nu va mai exista pe acest pământ și nimeni nu va mai fi așa iubită precum ești tu.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: