Te voi aștepta, iubirea mea, atât cât va fi nevoie

Te voi aștepta, iubirea mea, atât cât va fi nevoie

“Asta am știut mereu să fac, iubito, și te voi mai aștepta atât cât va fi nevoie. Lumea asta inutilă nu te va putea înlocui nicicum. Lovește-mă și bate-mă, ceartă-mă și blesteamă-mi ființa cât vrei. Nu vei putea schimba înăuntrul meu ceea ce simt. Eu, orice s-ar întâmpla, am să aștept clipa când te vei alătura sufletului meu. Și chiar de-mi va lua o viață întreagă să aștept venirea ta, aș vrea să știi că nu-mi pasă. Voi fi răbdător, așa cum am fost de-o jumătate de viață. Mă voi perinda prin lume călător și voi colinda tărâmuri întregi fiindcă cu gândul la tine e liniște. Iar tu nu ai să înțelegi vreodată asta.

Nu ai să înțelegi că ființa ta este tot ce am mai presus în lumea mea. Că noi suntem tot ceea ce mi-am dorit mereu să fim. Viața mea nu are rost fără iubirea ta și nici altcineva nu va putea înlocui tot ceea ce tu mi-ai oferit cândva. Tu ești pentru totdeauna dragostea mea nemărginită, iar eu în lipsa ta sunt doar un simplu om ca toți ceilalți. Nu radiez și nici nu mă înalț atât cât trebuie.

Sunt un amărât de muritor care așteaptă nemuritorul tău trup pentru a deveni un întreg.

     Am să te aștept aici, tăcut, departe de ochii lumii, ascuns printre pământeni. N-am un alt loc unde să pot fugi, am făcut-o o singură dată și lumea mea se prăbușise, se sfărâmase în bucăți. De aceea am revenit pe același pământ cu tine, a trebuit să fac ceea ce era necesar pentru mine și al meu suflet.

     Voi aștepta ziua în care-ți vei coborî privirea din mulțime către mine și vei spune că a venit timpul meu. Te voi veghea între timp, așa cum am făcut-o mereu. Am să-ți fiu alături, iubito și am să-ți calauzesc drumul. Și am să-ți dau impulsuri să mă simți în preajma ta. Să realizezi că nu ești singură, așa cum crezi. Voi fi în fiecare stol de păsări ce le vei privi pe cer, iar prin fiecare glas de-a lor am să-ți strig numele ce-l iubesc atât de intens. Am să fiu în fiecare picur de ploaie și am să-ți limpezesc gândurile nestatornice. Am să fiu în fiecare rază de soare ce-ți va încălzi chipul, căci prin ele îți voi transmite căldura inimii mele pline cu tine.

   Am să fiu în fiecare adiere de vânt. Și am să-ți inund în tine felurite simțiri. Am să-ți dau fiori, exact ca atunci când te sărutam nestingherit. Am să fac tot ce-mi va sta în putință să aduc în jurul tău orice care să-ți amintească de mine. Ca să mă aștepți și tu pe mine, așa cum o fac eu de atâta amar de vreme. Și voi avea grijă ca fiecare zi să-ți înverșuneze iubirea ce mi-o porți pentru a te apropia de mine până la urmă. Iar eu între timp te voi aștepta, până când vei realiza că depărtarea de mine te ucide din ce în ce mai mult. Și am să-ți îndulcesc buzele lucioase cu mici sărutări invizibile din care să conștientizezi că-s eu.

Unul singur va fi de ajuns, iubito. Nu e nevoie de mai mult.

     Și să-ți mai spun un lucru. Nu ai idee că serile mele sunt întotdeauna singure, că mor și înviu până ce dimineață vine de n ori. Pentru că tu ești singura pe care sufletul meu o așteaptă de-o viață. Doar tu poți aduce primăvara, doar tu poți face o petrecere de neuitat cu tot felul de invitați de prin toate colțurile universului. Doar tu poți crea cununa de flori de pe capul meu brăzdat de vreme. Și tot tu le poți face nemuritoare așa ca tine. Te voi aștepta până când va fi nevoie și n-am să cedez teren vreodată. Doar tu ești împlinirea mea supremă și nimeni nu va mai putea să fie așa cum ești tu, iubire.”

     Tu, omule, trebuie să înțelegi că iubirea e tot ce e mai de preț pe lumea asta. Că pentru ea merită orice sacrificiu și în cazul în care găsești un om care ar face orice pentru tine, trebuie să dai frâu liber tuturor lucrurilor și să primești ceea ce ți se dă. Nu găsești ușor pe cineva care să te vrea și care te iubește mai presus de el. Fii curajos, nu te teme și nu lăsa să se piardă o dragoste în van doar pentru că ai niște reguli impuse de tine. Fii deschis să primești iubirea celui ce ți-o oferă. Dă voie iubirii din tine să iasă afară și oferă ceea ce simți să dăruiești. Hrănește-te cu iubire și, cel mai important lucru, lasă tot și dă-ți voie să te bucuri de viață.

     Iubirea îți va vindeca tot ce ai rău în tine, dar dacă tu nu vei permite să intre, nu vei reuși nimic altceva. Vei fi un simplu om… fără iubire.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: