Valsul inimilor frânte – Kara Sevda – Totul începe cu o poveste – Guest post

Valsul inimilor frânte – Kara Sevda – Totul începe cu o poveste – Guest post
Muzica se auzea lent pe fundal precum valsul inimilor. Amintirile zburdau libere în mintea și inima mea. Atâtea iubiri frânte de aripile îngerilor ce își doreau să zboare prea sus parcă pentru această realitate. Fulgi ce dansează în pași de vals lovesc silențios geamul meu. Visez, căci poate asta e tot ce a mai rămas din toată realitatea mea. Visul și un vals în liniștea serii. Muzică mă îndrumă spre peisaje de munte, ceață, liniștea iubirii, noi doi, cer, vis, zâmbete…

          Noi = Pronume personal ce desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire…

Noi = un cuvânt atât de însemnat când este legat de un singur, unic sentiment.

Complexitatea iubirii mi se pare atât de ciudată. Pare un păcat fără de sfârșit, poate tocmai de asta prefer să păstrez liniștea și să mai fac un pas.

          Încă un pas printre amintirile ce îmi frâng inima. Ochii tăi, zâmbetul, parfumul, liniștea. Atât de puțin timp pentru o dragoste atât de mare. Un adio atât de brusc încât sufletul nu reușește să își găsească suferința. Se resemnează la următoarea pauză. Deodată un beat alert umple camera făcându-mi gândurile să se amestece într-o furtună de resentimente.
Delir în mintea mea când inima tace în nesiguranță. Când liniștea mă cuprinde reușesc să întipăresc o amintire în suflet. E ca o vânătoare nesfârșită de iubiri pierdute în valurile mării. Încerc să te uit însă inima dorește să te mai rețină o clipă. Îți caut umbra în fiecare mișcare a străzii și visez.
          Căci liniștea îmi dă dreptul de a te mai simți încă o dată. Te văd în fața mea și te îmbrățișez ușor de parcă umbra ta nu ar fi o iluzie. Îmi prinzi iar mâinile cum o făceai cândva  și valsăm împreună. Îmi rezerv dreptul de a-ți mai avea atingerea încă odată și lacomă din fire, îmi întind privirea spre a-ți atinge negura din ochi. În acel abis reușeam mereu să îți găsesc iubirea și negreșit aveam să o fac și de această dată.

Tânjesc după mai mult și îți ating iar buzele cu un dor nespus.

          Încă un pas – realitatea unei iluzii se pierde în liniștea serii. Speram ca un ultim sărut să te facă să rămâi aici. A fost din nou nevoie doar de o clipire pentru a te pierde și fără șanse de revers mă las doborâtă la podea. Cum mai poate păși o inimă frântă când nici visele nu o mai pot purta în pași de vals?  Fărâmele din inima mea se transformă acum într-un pian părăsit de timp, ce cântă știrb câteva note scârțâite.
          După ani și ani găsesc aceeași inimă frântă ce dansează pe valsul notelor prăfuite încercând parcă să își regleze visele petru a te regăsii. Timpul, acest animal siret al amintirilor, a făcut mutarea eternă și a schimbat discul când inima încerca să își redreseze pașii, iar tot ce i-a mai rămas acum este doar valsul unei inimi frânte… de timp, de ritm, de noi sau de un simplu delir…
Articol scris de Alexandra Popescu. Pe Facebook o puteți găsi sub numele Sevda Ygmur, iar în blogosferă poate fi citită la adresa https://tiendasgeo.com/

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: