Un Crăciun și un zâmbet fericit

Un Crăciun și un zâmbet fericit
 
De foarte mulți ani, nu am mai avut cum a fost odinioară un Crăciun cu un zâmbet fericit. Nu că nu l-aș simți în suflet, dar întotdeauna am fost cam singur. Nu mă refer la a fi singur de tot, fiindcă am avut familia lângă mine, ci doar că nu am avut un suflet al meu cu care să-l împart. Nu m-am necăjit niciodată atât de mult încât să umbresc această sărbătoare sau mai ales ziua mea de naștere. Nu am avut de ce. Doar că mi-am dorit să fie ceva special.

Ceva mai mult decât era normal. Unii mă vor înțelege, alții poate că nu. Anul ăsta e iar unul din cei care tocmai au trecut. Nu mai am dorințe mărețe, nu mai am gânduri de tot felul, am așternut o liniște din care să mă hrănesc. Simt că nu-și au rostul altele, așa că voi sărbători ziua aceasta așa cum se cuvine. Anii trec, mai repede decât mi-aș dori.

Îmi aduc aminte de dorința mea de când eram copil. Îmi doream să fiu om mare.

Ah, acum aș vrea să dau timpul înapoi și să nu-mi mai doresc lucrul ăsta, dar eu tot agale calc pe drumul meu, un suflet singuratic de sărbători. Nu-s trist, pentru că nu am de ce, dar e acel sentiment care nu se stinge niciodată din suflet și care rămâne acolo orice ar fi. E al 33-lea an din viața mea, parcă ieri mă născusem, țanțoș și vesel și plângăcios.

 

Alt an în care ador să împodobesc bradul în prag de ajun, în care pun singur steluța în vârf și-mi pun o dorință. Numai că anul ăsta nu-mi mai pun nicio dorință specială. Vreau doar liniște. Mi-aduc aminte și acum de cum am închis ochii în timp ce puneam steluța și cum am reușit să-mi las mintea limpede, fără să mă gândesc la ceva anume.

                   Și-a fost bine, chiar mi-am dorit să fie așa… și am reușit.

Mulți își doresc de sărbători să aibă pe masă bucate, belșug și cine mai știe ce. Alții, așa ca mine, își doresc iubire, căldură, un pic de liniște la focul sobei împreună cu persoana pe care o iubește. Nimic mai mult nu-mi doresc. Chiar de-ar fi în sărăcie să trăiesc, nevoia aceea de a fi în doi, e o cerere prea mare pentru mine, în ciuda a tot.

Nu am umbrit ziua mea cu altceva trist. Am adus acea liniște și acele gânduri limpezi care să dăinuie în mine. E prea frumoasă viața și fiecare zi în care respir, ca să pot agoniza în tristețe sau lipsuri. E prea măiastră fiecare clipă în care mă pot bucura de tot ce mă înconjoară ca să o las pustie. Nu am cum să fiu altul, nu vreau să fiu altul.

Sunt eu, născut din trup de femeie, care-a venit pe lume într-un zâmbet. E ziua mea, așa e. E fericire în sufletul meu și bucurie. Vreau să trăiesc în astă zi fără să-mi pese de nimic, căci singur prin lume voi merge aievea înconjurat doar de făpturi… și atât. Când bucuria din tine umbrește tot, atunci te poți numi fericit. Iubiți, bucurați-vă și zâmbiți.

Viața e frumoasă… dacă știm să o trăim.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: