Să nu uiți să trăiești în continuare. Meriți mai mult.

Să nu uiți să trăiești în continuare. Meriți mai mult.

 


Aș vrea să-ți spun să nu uiți să trăiești în continuare.

Cuvinte pe care nu am reușit să le rostesc din diferite motive. Și recunosc faptul că, uneori nu simt să spun cuvinte, ador în schimb să le scriu. Te-am cunoscut când negura îndoielii se afla în mine, când speranța unui nou început se pierduse. Dar ai știut să vii către mine și să mă descoperi treptat, în limita în care ți-am permis și eu, o știu. Te-ai apropiat tăcută, ca mai apoi să te deschizi precum o floare. Am adorat c-ai reușit s-o faci și-ți mulțumesc enorm. M-am simțit special, deși nu credeam că merit să mă simt așa, dar tu ai reușit.

Nu-s trist că s-a așternut tăcerea peste noi, că totul s-a încheiat așa cum a început. Și nici n-am să fiu. Sper să nu mă condamni pentru asta. Poate am greșit și eu, poate ai greșit și tu, dar pentru mine nu contează CE și CUM. Contează doar că s-a terminat ceva ce începuse frumos. Oare de ce? Cred că din dorința de prea mult, într-un timp atât de scurt, s-a făcut puțin. Am reprimat cuvinte ce-mi doream să ți le spun, fiindcă nu am agreat dorința ta nebună de-a afla anumite aspecte ale vieții mele care, în fond, au fost și s-au dus.

Simt nevoia să fiu un om liber

Nu ți-am pus limite, așa cum crezi, ci am preferat să-ți spun ceea ce simțeam să spun. Am urât întotdeauna să mă simt obligat să fac ceva ce nu-mi doresc, ceea ce tu n-ai înțeles nici până în ultima clipă. Dar nu te-am condamnat, nu putem fi la fel. Fiecare este în felul lui. M-am simțit constrâns și aș vrea să știi că am trecut peste propriile bariere să-ți fiu pe plac. Am tăcut și am înghițit în sec doar ca să fii mulțumită. Dar a trecut. Am învățat să las ca tot ce vine să se ducă mai departe, să nu mă las afectat în vreun fel.

Te-am iubit și încă o mai fac. Ne-am iubit și încă o mai facem. Dar ce mai contează acum când ai plecat? Nu mai contează. Așa că o să las lucrurile așa cum sunt. Aș vrea să-ți spun că iubirea nu are legătură cu trecutul. El trebuie să rămână acolo unde e, deoarece, tot ce povestești acum despre el, într-o zi se poate întoarce împotriva ta, un amănunt pe care, poate, nu-l știai. Aș vrea să-ți spun că aveam unele lucruri pe care adoram să le fac, și la care am renunțat, pentru că ție nu-ți plăceau.

Aș vrea să simt că sunt eu din nou, fără să mă gândesc înainte dacă e bine să fac ceva sau nu. Aș fi vrut să te văd zâmbind mai mult, chiar dacă nu eram lângă tine. Aș fi vrut să vorbim și despre altceva în afară de probleme de tot felul. Să discutăm despre alte subiecte, nu cele de zi cu zi. Mi-aș fi dorit să fi fost mai puternică și să nu te fi complăcut cu viața pe care o aveai.

Mi-ar fi plăcut să crezi că poți mai mult. Să fii mai ambițioasă.

Am obosit să văd oameni care decad, care-și spun că singuri nu se pot ridica. Crezi cumva că sunt vreun vindecător? Poate că am darul de-a ridica oamenii de la pământ, dar pe mine cine mă ridică? Când am venit către tine stăteam drept, lucru pe care l-am făcut singur, fără ca cineva să o fi făcut în prealabil.

Aș fi vrut să fi fost și tu la fel. Acum e prea târziu. Am vrut mereu să înțelegi că trăim în prezent, că nu poți controla ceva ce nu e al tău sau nu e legat de tine. Că fiecare om decide ce crede că e bine ori face bine sau rău. Aș fi vrut să fac mai mult… aș fi vrut, dar nu am să mai fac. Prefer să stau tăcut în lumea mea, până într-o zi când va veni acel cineva care să mă înțeleagă din priviri. Aș vrea să mai iubești din nou și să nu rămâi tristă, să lupți, să speri și, mai presus de toate, să iubești.

Sper că ți-am adus ce ți-ai dorit vreodată, că am reușit să te fac să te simți specială. Să nu uiți că am făcut-o cu sufletul și cu inima. Să nu cumva să nu zâmbești, îți stă atât de bine. Doar că… fiind cu gândul la tine am uitat de mine. Te îmbrățișez oriunde ai fi. Voi zâmbi mereu cu drag la amintirea ta. Sper să o faci și tu.

Iubește, trăiește și zâmbește.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: