Un sărut cu gust de cafea şi un trup dulce

     În sfârşit e dimineaţă. În depărtare se
aud frunzele zbuciumate de vântul plăcut de toamnă. Deschid larg ochii.
Mâinile-mi sunt amorțite şi încerc să le mişc. Eşti lângă mine. Mă proptesc cu
capul de spătarul patului şi rămân acolo. Pentru moment nu mai vreau nimic, îmi
spun în gând.
   Vreau să rămân aici să te privesc. Uf… Părul
ăsta înmiresmat, umerii ăştia goi acoperiți de cearşaf. Curbura gâtului
perfectă şi pielea asta fină mă trezesc din adormire. Îți simt aroma în aer, în
jurul meu. Mmm. Până şi aerul te iubeşte, iubito, aşa cum am ajuns să o fac şi
eu. N-am cum să-mi mai spun ceva în gând, pur şi simplu m-am pierdut cu totul.
   Mă apropii de tine cât pot de încet, chiar
aş vrea să-ți simt trupul dezgolit cum mă electrizează. Pielea ta, nestemată
comoară, o am lângă mine, tremurul mâinilor mele agățându-se ca de un fir de
ață de trupu-ți diafan, buzele mele vor să prindă contur pe gâtu-ți golaş şi-un
suspin să-mi şuiere agale peste întreg ținutul tău. Eşti ca un înger, iubito, n-ai
idee cât de mult.
   Chiar aş vrea să vezi într-o zi asta, ar fi
mai mult decât minunat. Nu ai idee că fiecare sorbire de cafea are un gust mai
bun când eşti în preajma mea, iar trupul tău dulce are un alt iz perfect care-mi
inundă sufletul până în adâncuri.
   Eşti o nemuritoare, un înger într-un trup de
om şi o zeiță a frumuseții în inima mea. Doar tu poți fii ceea ce îmi pot dori
de acum. Iar pentru asta am să rămân în lumea ta şi am să-ți cer neîncetat să
mă transformi într-un nemuritor, aşa ca tine, pentru a putea trăi mereu cu
tine.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: