Am să-ţi rămân cel mai bun prieten, iubit, amant și soț atâta timp cât voi trăi

                   Când oamenii zilelor de astăzi se tot schimbă devine imposibil să poți rămâne același ca ieri, ca și acum, dar și în viitor. Când totul în jurul nostru devine din ce în ce mai pustiu poți să rămâi ca și acum?
                   Eu pot. N-am să mă schimb nicicând, pentru tine sau pentru nimeni altcineva. Am să rămân stingherul suflet călăuzit pe drumul meu, cu forța mea, cu firea mea și nu voi permite nimănui să schimbe asta. Am să-ți rămân al tău suflet pe veci, iubindu-te așa cum ești și nu voi încerca să schimb ceva la tine doar pentru că așa vreau. În niciun caz.
 
 

Am să-ți fiu cel mai bun prieten

 
                   E tare greu să ai un prieten de suflet, care să te înțeleagă și să te ajute în orice situație și asta știu prea bine. Nu-i nimic, am să rămân eu singurul prieten al tău, ce-ți va sta ca un ghimpe în coastă oricând, chiar și atunci când îți va fii bine și chiar și atunci când îți va fii rău sau vei dori să mă alungi.
                   Nu am să plec nicicând de lângă tine, orice ar încerca să mă oprească. Voi rămâne cel mai bun prieten al tău, voi păstra umărul disponibil atunci când vei avea nevoie să verși o lacrimă, să-ți verși năduful corpul meu te va lăsa în voie să te desfăşori.
                   Am să-ți ascult fiecare cuvânt ce vei dori să mi-l rostești, am să-ți ofer brațele mele calde să te încălzească în orice zi vei avea nevoie de o simplă îmbrățișare. Îți voi dărui zâmbetul meu larg atunci când nu vei mai avea puterea să o mai faci, te voi proteja de toți cei care îți vor vrea răul și vor vrea să te doboare.
                   Am să-ți rămân prieten chiar dacă mă vei îndepărta, îți voi însenina zilele mohorâte din viață și le voi acoperi cu razele soarelui meu frumos. Am să fiu eu, cel mai bun om ce-ți va rămâne prieten pentru totdeauna și nu am să mai plec vreodată.

Am să-ți rămân cel mai bun iubit

 
                   Am să-ți fiu iubit, acel un pic mai mult decât prietenie, acel ceva ce va începe să te facă să visezi din ce în ce mai mult la fericirea aceea pe care ți-o doreai mereu. Am să-ți rămân al tău pentru totdeauna, doar pentru sufletul tău și inima ta, să te înconjori de mine și de-a mea iubire după cum îți dorește inima.
                   Am să-ți fiu cel mai frumos lucru din viața ta și te voi învăța că iubirea există și că o poți trăi. Pot, am puterea asta încorporată în mine, asta în care nimic nu-mi este imposibil de făcut, am darul ăsta de a-ți întrepătrunde în interiorul tău tot ce am mai bun în mine.
Ai încă o inima care bate lângă a ta, iar asta trebuie să te facă să te simți mândră, mândră că ai făcut un om să te iubească așa cum ești, să te vrea așa cum ești.                   Am să stau lângă tine ca prieten și iubit și am să te fac să mă vrei cu disperare în fiecare zi. Te pot face să mă vrei cu toată ființa ta, te pot face dependentă de sufletul meu, să nu poți respira fără mine, te pot face a mea cu totul și nu te vei putea înfrâna în niciun fel.

Pentru că am să-ți rămân iubit, unul care te va face să nu-ţi mai doreşti pe altcineva lângă tine.

Am să-ți rămân cel mai bun amant

 
                   Oh da. Crede-mă că am să-ți rămân cel mai bun amant și te voi face să nu mai vrei alt bărbat. Te voi îmbolnăvi cu trupul meu, cu sărutările mele și cu felul meu de a te iubi așa nebunește și atât de disperat. Nu vei mai vrea să fugi în alte brațe și nu vei mai vrea ca altcineva să facă dragoste cu tine, așa cum fac eu cu tine și cu al tău trup și suflet.
Am să-ți scot fanteziile la iveală și am să le împreunez cu ale mele. Te voi devora neîncetat până îmi vei cere să-ți mai dau tot ce-ți ofer. Am să te unesc una cu trupul meu.
Cel mai bun amant am să-ți rămân doar eu.


Am să-ți rămân cel mai bun soț

 
                   Când toate se vor așterne pe drum lin, am să-ți rămân soț și unul fidel, unul în care să-ți poți pune toată încrederea. Nu am să las zilele ce vor trece să risipească dragostea ce ți-o port, nu am să las umbra să-mi acopere sufletul plin de iubirea mea pentru tine.
                   Nu am să mă las pradă ispitelor, nu am să permit instinctelor mele să-și îndrepte privirea către alte căi ispititoare, nu am să mă las pradă acelora ce-mi vor dori trupul și doar atât. Am să las în schimb tot ce-s în astă lume să fie al tău și numai al tău.
                   Nu am să permit nimănui să atingă măcar un fir din părul meu fiindcă îți aparțin și crede-mă că e cu totul. Sunt al tău și al nimănui altcuiva și așa va rămâne pentru totdeauna. Am să fiu un soț atât de bun încât ai să mergi pe stradă cu capul sus și te vei simți mândră că ai lângă tine tot ceea ce ți-ai dorit vreodată.
                   Am să-ți fiu aproape în tot ceea ce ai nevoie să faci, am să-ți fiu un gospodar, am să-ți fiu un suflet pentru sufletele noastre mici și te voi iubi așa cum te-am iubit dintotdeauna.

Am să-ți rămân cel mai bun prieten, iubit, amant și soț, forever.

7 Comments

  1. Vreau ca lumea să cunoască un om grozav, care este bine cunoscut ca Dr. Odion. el are soluția perfectă la problemele relației și la problemele de căsătorie. Motivul principal pentru care m-am dus la doctorul Odion a fost soluția despre cum îmi pot reveni soțul înapoi, deoarece în ultimele timpuri, am citit câteva mărturii pe care unii oameni au scris despre dr. Odion și am fost atât de mulțumit și am decis să caut pentru ajutor din partea lui, care a făcut o treabă perfectă, aruncând o vraja asupra soțului meu, care l-a făcut să se întoarcă la mine și să-mi ceară iertare. Nu voi înceta să-i public numele pe net din cauza muncii bune pe care o face. Voi renunța la contactul său pentru utilitatea celor care au nevoie de ajutorul lui. E-mail: (drodion60@yandex.com) Număr de telefon WhatsApp +2349060503921

  2. Bună ziua tuturor sunt aici pentru a mulțumi DR ODION că m-a făcut din nou fericit, logodnicii mi-au părăsit când urma să se căsătorească după 2 luni. Și am fost atât de frustrat că am avut o zi proastă de-a lungul. până când am fost online și voi afișa o recenzie a cuiva care postează o mărturie a unui doctor numit ODION pe care l-am contactat de fapt și el m-a asigurat că nu ar trebui să-mi fac griji că prietenul meu va reveni odată ce va termina cu munca sa în 24 de ore . din păcate, întâlnesc o celulă pe telefonul meu și a fost iubitul meu, iar el mi-a spus că îi pare rău că ar trebui să-l iert că se întoarce pentru ca noi să fim împreună. Mulțumesc lui DR ODION pentru munca sa amabilă. Dacă aveți aceeași problemă îl puteți contacta prin WhatsApp +2349060503921 sau prin e-mail (drodion60@yandex.com)

  3. Fericirea este tot ce văd acum nu am crezut niciodată că eu și iubitul meu ne reîntâlnim, După ce am fost în relație cu el timp de 5 ani, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar de toate, nu l-am dorit înapoi atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu toate, i-am făcut promisiuni, dar el a refuzat, i-am explicat pe cineva problema online și ea mi-a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă o casetă de vrajă care m-ar putea ajuta să arunc o vraja care sa-l aduca inapoi, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata in vraja, nu am avut de ales decat sa-l incerc, am trimis un e-mail la caseta de vraja, iar el mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine inainte de 3 zile el arunca vraja și, în mod surprinzător, în ziua a 3-a, era în jurul orei 16:00 fostul meu ma sunat, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut să mă întorc la el mă iubește atât de mult, eram atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim împreună, din nou, fericit, de atunci, am făcut promisiunea că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea la singurul caster de vrăji real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă și care este diferit de toate falsele de acolo, oricine are nevoie de ajutorul casetei vraja, e-mailul său (drodion60@yandex.com) sau numărul său de telefon mobil WhatsApp +2349060503921

  4. Vreau să anunț lumea despre Dr.ODION Marele vrăjitor care mi-a adus înapoi soțul meu când am crezut că toată speranța a fost pierdută. Am rămas însărcinată când soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie. Dr ODION și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, readucându-mi omul cu vraja lui, la început am crezut că visam când soțul meu se întoarce la mine în genunchi implorându-mă să-l iert și să-l accept înapoi și mereu de atunci, el mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am făcut un jurământ sinelui meu că voi anunța Lumea despre Dr.ODION pentru că este un Dumnezeu pe pământ. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? contactați Dr.ODION astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că el vă va ajuta la fel cum m-a ajutat. îl puteți contacta (drodion60@yandex.com) caseta de vrăjire finală pe adresa de e-mail: sau WhatsAPP el pe numărul de telefon mobil +2349060503921

  5. Sunt copleșit de bucurie, mulțumită dr. Ilekhojie. Soțul meu m-a lăsat pentru o altă femeie câțiva ani în urmă și am fost foarte devastat pentru că nu i-am făcut niciodată nimic rău, am rămas cu cei doi copii ai mei și un job care plătește puțin. Aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre dr. Ilekhojie și am decis să-l contactez. I-am explicat problema mea și el m-a asigurat că voi vedea un rezultat pozitiv după 24 de ore, în mod surprinzător soțul meu s-a întors a doua zi după vraja implorându-mă să-l iert și mi-a promis că nu va pleca niciodată. Sotul meu s-a intors de 6 luni acum si nu am avut niciodata probleme, ma bucur ca nu m-am indoit de Dr. Ilekhojie pentru ca sigur poate rezolva orice probleme. De asemenea, îl puteți contacta acum pentru ajutor. E-mail: (gethelp05@gmail.com) Viber / WhatsApp: +2348147400259

  6. Aceasta este mărturia mea despre munca bună a șefului Eli Dodoru care mă ajută … Sunt Ann Earnis din Carolina de Nord SUA. Cu ajutorul acestui război vrăjitor, s-a întors soțul meu care m-a lăsat afară în ultimii 3 ani, în cele din urmă l-am întâlnit pe acest bărbat pe un site de blog, postat de unul dintre clienți pentru ajutor, i-am explicat totul și mi-a povestit despre un vraja cască despre care știa despre el și mi-a dat whatsapp-ul lui să-i scriu casetei de vrăji pentru a-i spune problemele mele. În doar 2 săptămâni, soțul meu a revenit la mine. Vreau doar să vă mulțumesc acestui râu de vrajă veritabil și sincer, domnule tot ce mi-ați spus a trecut și vă mulțumesc domnule. Vă rog, vreau să le spun tuturor celor care caută vreo soluție la problema lor, să consulte cu drag această casetă de vrajă, el este real, este puternic și orice ar spune ghicitorul de vraja este ceea ce se va întâmpla, pentru că tot ce mi-a spus caseta de vraja a venit. a trece. Îl puteți contacta cu drag la: whatsapp +2349015088017

  7. Numele meu este Hidago Daniel. Am făcut o promisiune să le spun altora lucrarea minunată a celui care a adus-o înapoi pe fosta mea iubită. El este DR.WEALTHY, care este medic de vrăji și a fost capabil să-mi readucă fostul meu. Fostul meu m-a părăsit chiar în ziua în care și-a întâlnit prietenul în locul meu, din care, fără să știu ea, n-am avut nicio legătură cu ea. S-a înfuriat chiar la vederea prietenului și am fost confuză dacă inițial era înnebunită cu ea. Zile în săptămâni și săptămâni în luni, fosta mea iubită nu mi-a spus niciun cuvânt în timp ce a plecat. Ce făceam? Așa am luat legătura cu DR.WEALTHY pe Internet, care după câteva proceduri și progrese, mi-a readus fostul meu. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a-mi exprima sentimentele și ceea ce DR.WEALTHY a făcut pentru mine. A ridicat cu adevărat o sarcină grea de pe pieptul meu. Pentru toți cei de acolo, vă rugăm să nu credeți că situația dvs. este prea primitivă sau prea grea și complicată pentru ca cineva să o înțeleagă. Contactați DR.WEALTHY și găsiți din nou bucuria, contactați-l; wealthylovespell@gmail.com vorbești și cu el la +2348105150446

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: